Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 117,18 miliarde lei, la finalul lunii septembrie, în creștere cu 32,1% față de nivelul înregistrat la aceeași dată din 2022, potrivit statisticii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
După 15 ani de la lansare, în mai 2008, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au ajuns la un număr total de peste 8 milioane de participanți, în timp ce activele nete aflate în administrare au depășit 107,7 miliarde de lei (circa 21,6 miliarde de euro), nivel maxim istoric pentru sistem. Pilonul II a colectat în acești 15 ani contribuții brute totale în valoare de 84,2 miliarde de lei (16,9 miliarde euro) și a realizat plăți totale în valoare de peste 1,4 miliarde de lei către un număr total de aproape 108.000 de beneficiari (participanți și moștenitori).
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 90,47 miliarde lei, la finalul lunii iulie 2022, în creștere cu 3% față de nivelul înregistrat la 31 iulie 2021, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Grupul olandez NN a diminuat cu 126,1 milioane de lei capitalul social al NN Pensii, liderul pieței pensiilor private obligatorii (Pilonul 2). Astfel, în urma operațiunii, capitalul social al NN Pensii atinge 80 milioane de lei.
USR propune ca impozitele și redevențele care ar urma să fie colectate de stat de pe urma eventualei exploatări comerciale a zăcămintelor românești de gaze naturale din Marea Neagră să fie distribuite către conturile individuale ale românilor participanți la fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II), oarecum pe model norvegian.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 48 miliarde de lei, la 31 ianuarie 2019, în creștere cu 17,1% față de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Prevederile Ordonanței de urgență care au provocat cele mai mari nemulțumiri industriilor afectate sunt măsurile de suprataxare a băncilor, companiilor energetice, jucătorilor din telecom și operatorilor de jocuri de noroc, de plafonare a prețurilor la gaze naturale și energie electrică și de modificare radicală a legislației sistemului pensiilor private obligatorii (pilonul II), prin introducerea posibilității de stopare a viramentelor lunare la cererea participanților, scoatarea din sistem a salariaților din construcții, reducerea comisioanelor percepute de administratori și majorarea exponențială a necesarului de capital al acestora.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 44,64 miliarde de lei, la 31 iulie 2018, în creștere cu 20% față de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), citate de Agerpres.
Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) vor achita Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) un comision de 0,5% din sumele virate lunar de Casă drept contribuții la fonduri ale participanților la pilonul II, parte din contribuțiile totale de asigurări sociale la sistemul public de pensii ale acestora, prevede proiectul noii legi a pensiilor.
Participanții la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) pot da în judecată statul și să solicite despăgubiri pentru că, prin diminuarea contribuției, suma acumulată în contul personal a fost afectată negativ, a declarat senatorul PNL Iulia Scântei la FIAR 2018.
Activele totale ale sistemului de pensii private aflate în administrare au crescut cu 26,8% în prima jumătate a anului față de aceeași perioadă din 2015, la 28,95 miliarde lei (6,4 miliarde de euro), iar ponderea lor în Produsul Intern Brut (PIB) a urcat de a 3,2% la 3,85%, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). O persoană a strâns, în medie, în contul de pensie de Pilon II 4.228 de lei (935 euro), în creștere cu 21,7% comparativ cu iunie anul trecut, iar aproape 700.000 de persoane au acumulat peste 10.000 de lei fiecare.